Folii Solare SKYFOL


Dupa momentul deciziei de a instala o folie solara pe autoturism, consider ca cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faceti, inainte sa va decideti cine va monta folia, este sa cunoasteti legislatia in vigoare.

In primul rand trebuie sa stii exact ce inseamna „folie legala” sau „ilegala” iar pentru aceasta trebuie sa stii cum se masoara aceasta. Unitatea de masura a foliilor solare se numeste VLT (visible light transmision) sau pe romaneste, procentajul de transmisie a luminii vizibile prin geamurile masinii. In Romania, legislatorul, Registrul Auto Roman, a decis limitele de VLT aplicabile pe autoturisme astfel:

Geamurile vehiculelor trebuie sa fie omologate si sa poarte marca de omologare în conformitate cu Directiva 9222CEE2) cu modificarile ulterioare sau cu Regulamentul 43 CEE-ONU3). Conditia se considera îndeplinita si de catre geamurile care sunt omologate conform normelor SAE sau DOT.
Geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al conducatorului auto trebuie sa asigure o transparenta de cel putin 75% pentru parbriz, respectiv 70 % pentru restul geamurilor. Câmpul de vizibilitate principal al vehiculului este format din parbriz, geamurile laterale fata si luneta.

În cazul în care vehiculul este dotat si cu oglinda laterala dreapta, luneta nu mai face parte din câmpul principal de vizibilitate.

În cazul în care geamurile care nu se afla în câmpul de vizibilitate principal al conducatorului auto au o transparenta modificata fata de cea stabilita prin marcajul de omologare, se urmareste ca stratul aplicat ulterior sa fie uniform si sa nu creeze distorsiuni. De asemenea, foliile de protectie aplicate pe geamuri trebuie sa fie certifica te si marcate corespunzator, iar aplicarea acestora este permisa numai în ateliere autorizate.


  • SKYFOL AUTO
  • SKYFOL CLADIRI
  • SKYFOL - folie de protectie PPF

Concluzie: daca autoturismul tau este dotat cu oglinda laterala dreapta, pe geamurile lateral-spate si luneta se poate monta o folie cu orice procentaj de transmisie a luminii in cazul in care aceasta folie este omologata de catre R.A.R. Pe geamurile lateral-fata trebuie sa aveti o transparenta minima de 70%. Atentie, multe modele recente de autoturisme au deja geamurile laterale-fata putin fumurii. Folia care se instaleaza trebuie aleasa cu atentie ca sa nu ajungeti sub transparenta de 70%. Fiecare montator de folii solare trebuie sa fie autorizat de R.A.R. printr-un atestat care se obtine in urma unui audit.

Vezi ce spun clienții noștri


Suntem foarte mândri de serviciile noastre și garantăm pentru fiecare lucrare finalizată.

Citiți mărturiile de la clienții noștri mulțumiți.

CĂUTAȚI SERVICII DE CALITATE ȘI DE ÎNCREDERE?

ATELIER AUTORIZAT de Registrul Auto Român Aut. Nr. 446 din 23.09.2013

Fă acum o programare